ALERTĂ: Iranul intensifică eforturile pentru obținerea ARMELOR NUCLEARE. Anunțul Teheranului și tensiunile cu SUA


  • ACP
  • Jul 1, 2019 17:44
  • 3137
ALERTĂ: Iranul intensifică eforturile pentru obținerea ARMELOR NUCLEARE. Anunțul Teheranului și tensiunile cu SUA

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a anunțat oficial zilele trecute, că rezerva de uraniu îmbogățit a țării sale a depășit limita de 300 de kilograme, limită decisă prin acordul stabilit în 2015 la Viena – mai multe detalii AICI.  

Acordul numit Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA) – stabilit între Iran și membrii permanenți ai Consiliului de Securitate ONU (Statele Unite, Rusia, China Franța și Marea Britanie) plus Germania, dar și între Iran și Uniunea Europeană – avea ca scop limitarea posibilităților țării conduse de ayatollahii belicoși de a obține arma nucleară.

După ce America a acuzat Iranul că nu respectă termenii tratatului de la Viena și a renunțat la acesta, impunând iar sancțiuni dure asupra regimului de la Teheran pentru a obține renunțarea reală a acestuia la producerea armei nucleare, țările europene au încercat să respecte pe mai departe termenii înțelegerii din tratatul JCPOA cu Iranul, chiar riscând astfel să primească, la rândul lor, sancțiuni din partea Washingtonului, numai pentru a găsi, până la urmă, o soluție problemei iraniene. Rezultatul încercării Uniunii Europene de a-i face rezonabili pe ayatollahii de la Teheran a fost însă unul previzibil – Iranul nu numai că a continuat să producă material nuclear, dar a și acuzat Uniunea Europeană că nu face destul pentru a respecta spiritul tratatului – mai multe detalii AICI.

Anunțul Iranului privind cantitatea de material nuclear, ale carui date au fost confirmate de Agenția Internațională a Energiei Atomice la 1 iulie, este mai mult simbolic, cei de la Teheran vrând să arate astfel că nimeni nu îi mai poate opri din a obține arma nucleară după ce America a renunțat să atace Iranul, zilele trecute, atac care ar fi trebuit să răspundă agresivității crescânde a Iranului, revărsate asupra țărilor din jurul său și să elimine parte din instalațiile militare iraniene care pun în pericol traficul naval din Golful Oman. Oricum, trupele americane au rămas în regiune și, mai mult, au mai fost trimise la baza aeriană americană din Qatar mai multe avioane F22, care sunt unanim recunoscute ca cele mai capabile avioane de luptă din lume – mai multe detalii AICI.

Acum, după anunțul Ministerului de Externe iranian, este imposibil de negat faptul că Iranul trebuie oprit din cursa lui de a obține arma nucleară, cu care ar amenința majoritatea țărilor din Orientul Mijlociu, dar în special Israelul, pe care ayatollahii promit să îl distrugă încă de când au luat conducerea Iranului, în urma revoluției islamice din iarna anului 1979.

Dacă prezența trupelor iraniene ori a celor susținute de acestea în Irak, Siria, Yemen și Liban nu a putut pune probleme Israelului și Arabiei Saudite decât la un nivel cât de cât controlabil până acum, eventualitatea obținerii unei arme nucleare de regimul de la Teheran va duce obligatoriu la găsirea unei soluții clare pentru eliminarea acestei amenințări și, până în momentul de față, s-a dovedit că o soluție pașnică, care să funcționeze, e aproape imposibil de găsit – mai multe detalii AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.